Asociația Verde Urban

LICITAȚIA A LUAT SFÂRȘIT

Licitație de artă cu un scop nobil

7 opere de artă semnate de Maria Teodorescu au fost scoase la licitație pentru a sprijini sistemul medical și pentru a întreprinde acțiuni umanitare în criza pandemiei. Apasă pe fiecare lucrare pentru a vedea oferta câștigătoare.

ADAM

ANDROGIN

ARHANGHEL

SOLITAR

CONEXIUNI INTERUMANE

LA HUESERA

RĂDĂCINI

Piata Ovidiu Constanta

Împreună pentru sănătate, chiar și în momentele grele.

Află cum Verde Urban a sprijinit sistemul medical din Constanța prin donații.

Împreună pentru sistemul medical

Sistemul medical își face datoria în aceste momente dificile. În acelasi timp, are nevoie de sprijinul nostru, al tuturor.

De la începutul crizei, cu ajutorul donatorilor, Asociația VERDE URBAN a achiziționat echipamente medicale de specialitate pentru Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța.

Ne propunem, în continuare, să contribuim la asigurarea necesarului de astfel de echipamente m

edicale în folosul spitalelor și Serviciului de Ambulanță.
Daca vrei să participi, poți dona în contul nostru iar banii vor fi folosiți pentru achiziția de măști de protecție, dezinfectanți și alte echipamente atât de necesare.

Toate donațiile vor avea un caracter transparent și vor putea fi consultate de orice persoană interesată. Pentru detalii vă rugăm mesaj privat.

Vă mulțumim!

Verde Urban Constanta

Tricouri!

În 2016 lansăm prima “colecție” de tricouri VU.

În 2020 lansăm o ediție specială dedicată celui care a inițiat LUPTA PENTRU VERDE URBAN în Constanța: Stelian Ion!

Dacă te identifici cu mesajele asociației noastre, vrei să promovezi dar mai ales vrei să susții acțiunile VU, poți obține și tu un astfel de tricou prin semnarea unui contract de donație cu valoare, la alegere individuală, de la 50 la 100 de lei.

Va rugăm să ne transmiteți solicitările în mesaj privat pe Facebook. Pot fi solicitate și tricourile standard din ediția 2016. Toate tricourile sunt marca Fruit Of The Loom.

Verde Urban Constanta
Stelian Ion Verde Urban

Lupta civică a lui Stelian Ion pentru Constanța începe în 2015, iar în primăvara 2016 se fonda VERDE URBAN. Printre demersurile inițiate menționăm:


  • Anularea definitivă a PUZ-ului din 2012 care permitea construirea unor blocuri P+7 pe bulevardul Tomis, în apropierea Spitalului, pe un spațiu verde;
  • Anularea în primă instanță a PUZ-ului inițiat de Oil Depol în Parcul Tăbăcărie, în apropiere de Satul de Vacanță;
  • Anularea avizului de mediu și, ulterior, anularea definitivă a unei hotărâri de consiliu local prin care se atribuia în mod nelegal o suprafață de 500 mp spațiu verde pe strada Suceava din cartierul Tomis Nord;
  • Atacarea în instanță și suspendarea Autorizației de construire pentru un bloc ce urma a fi construit de Cambela Prod pe un teren (spațiu verde) de pe bulevardul A. Lăpușneanu;
  • Atacarea în instanță a PUZ-ului zonei A. Lăpușneanu care a permis unor dezvoltatori imobiliari să distrugă aproape toată fâșia de spațiu verde de la bulevard, aferentă blocurilor de locuințe construite în anul 1965;
  • Opoziție față de propunerea de PUD care viza construirea unui imobil P+4 în zona Lupoaică, Piața Ovidiu;
  • Opoziție împotriva propunerii de PUZ pentru zona delimitată de Bd. Aurel Vlaicu, Aleea Hortensiei si str. Dobrilă Eugeniu;
  • Opoziție împotriva propunerii ABADL de modificare a PUZ Lac Tăbăcărie prin amplasarea de terase-restaurant pe malul lacului, aspect de natură să pericliteze o zonă naturală protejată;
  • Organizarea de manifestări și proteste împotriva distrugerii Parcului Tăbăcărie și transformarea acestuia într-un parc de distracții;
  • Numeroase sesizări către Garda de Mediu, Agenția pentru Protecția Mediului Constanța, Ministerul Mediului referitoare la modalitatea în care au fost tăiați arbori fără avize, respectiv procedura drastică de toaletare a coronamentului;
  • Transmiterea de puncte de vedere referitoare la Regulamentul local privind asigurarea suprafetei minime de spații verzi pentru lucrările de construcții și amenajări autorizate pe raza mun. Constanța;
  • Sesizarea Inspectoratului Județean în Construcții în privința supraetajării nelegale a blocului aparținând societății comprest util, situat pe bd. A. Lăpușneanu;
  • Sesizarea Inspectoratului Județean în Construcții despre aprobarea nelegală a unui PUZ care viza construirea unui bloc într-un cartier de case, în zona Dezrobirii;
  • Activități de plantare copaci și îngrijire ulterioară a acestora, desfășurate în zona Tomis Nord, respectiv zona Marvimex.

Transport sustenabil cu bicicleta!

VERDE URBAN, cu susținerea Bicicletele Pegas și în colaborare cu Consiliul Județean al Elevilor Constanța, Colegiul National "Mircea cel Batran" Constanța și Constantiana, demarează un proiect pilot ca parte a unui concept mai vast.

"Parcare" pentru biciclete

Elevii Colegiului Național "Mircea cel Bătrân" care se deplasează la școală pe bicicletă au de acum rasteluri dedicate unde pot parca civilizat de-a lungul orelor de curs.

Susținători Verde Urban

Le mulțumim tuturor celor implicați în acest proiect pilot, un proiect pentru sănătate și pentru sustenabilitate!

Ajută-ne să ajutăm Constanța

Redirecționează 2% din impozitul pe venit către Asociația Verde Urban

Vă rugăm să completați formularul 230, de mână, în două exemplare. Lăsați valoarea celor 2% necompletată.  
Legea vă permite depunerea formularului prin mai multe metode, nu mai târziu de 31 iulie 2020:
- Direct la registratura organului fiscal;
- Prin Poșta Română, cu scrisoare recomandată, la Administrația Finanțelor Publice a localității de domiciliu;
- Prin mijloace electronice de transmitere la distanță, potrivit legii.

Timp rămas până la  termenul limită

Informații